Probabil ca fiecare din noi a auzit atunci cand eram mici ca daca mancam spanacul ne vom face mari si puternici sau ca broccoliul ne va face mai destepti. Aceste „informatii” sunt deseori spuse de parinti cu rol de “motivatie”, in timp ce copiii pot considera aceste tactici mai degraba manipulative. Acelasi lucru poate fi spus si in cazul morcovilor, a caror consum este deseori prefatat de zicala „Mananca morcovi si vei avea o vedere mai buna”.

In Evul Mediu, morcovii au fost vazuti drept niste legume cu proprietati miraculoase, fiind considerati un prim ajutor in cazul muscaturilor de sarpe sau in cazul bolilor cu transmitere sexuala. Aceste legume radacinoase portocalii nu au fost insa asociate cu imbunatatirea vederii decat secole mai tarziu, in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

O unealta de propaganda in timpul razboiului

Conceptul ca morcovii imbunatatesc vederea a aparut ca urmare a Fortelor Aeriene Regale Britanice in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, care au inceput sa foloseasca pentru prima data radare pentru a detecta si pentru a dobori avioanele inamice. Intr-un efort de a ascunde aceasta noua tehnologie de ultima generatie, britanicii au inceput un zvon despre faptul ca pilotii mancau mult morcov, ceea ce le permitea sa vada mai bine noaptea, iar acest “fapt” fabricat a ramas impregnat in gandirea societatii pana in prezent.

Desi originea acestui mit isi are radacinile in propaganda britanica din cel de-al doilea Razboi Mondial, se bazeaza pe un sambure de adevar. Morcovii sunt bogati in beta-caroten, pe care organismul il transforma intr-o forma de vitamina A numita “retinal”, o molecula cheie importanta in mentinerea sanatatii vederii. Insa daca nu aveti deficit de vitamina A, de exemplu din cauza unei diete deficitare, probleme de malabsorbtie sau suferiti de alcoolism atunci nu ar trebui sa va asteptati la minuni ai morcovilor.

Deficitul de vitamia A, o cauza a pierderii vederii

Totusi, daca vrei sa vezi beneficiile aduse de morcovi trebuie sa stii ca majoritatea persoanelor obtin suficient beta-caroten si vitamina A din mancarea consumata zilnic, desi in unele tari in curs de dezvoltare, pierderea vederii cauzata de lipsa acestor nutrienti este mult mai comuna. Deficitul de vitamina A poate duce la orbire nocturna, o conditie in care oamenii au dificultati in ajustarea viziunii lor la niveluri scazute de lumina. Dar orbirea de noapte este rara in cazul tarilor dezvoltate, deoarece deficitul de vitamina A este rar intalnit, conform ultimelor studii efectuate in domeniu.

Chiar si fara morcovi, majoritatea persoanelor beneficiaza de suficienta vitamina A din alte surse, ca de exemplu, cartofii dulci pot furniza chiar mai multa vitamina A decat morcovii, iar legumele verzi cu frunze inchise precum spanacul si varza sunt, de asemenea, bogate in aceasta vitamina.

By

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *